Ca o Cladire veche infipta-n stanca…

Ma-nfig precum cladirea cea batrana

Darapanata, fara usi sau geamuri

In visu-n care m-am cladit

Precum se-nfige ea in stanca…

Si tot ca ea ma-nalt spre ceruri

Privind in zari, la asfintit.

E aroganta, -nversunata, parand de neclintit

Ca o batrana doamna de prin lumea buna

Imi pare chiar putin nebuna…

Ea nu stie c-a-mbatranit?

Ca nu mai e ce-a fost odata

Ca zidu-i plin de crapaturi?

Ca tencuiala-i sta sa cada?

Ca goala-i de brizbriz

Si stirba e de geamuri?

Dar ei nu-i pasa. Semeata-ndreapta capul

Si ronghiul ei de trup.  Sta dreapta, dreapta, dreapta

Si n-ai cum s-o ignori. Nu poti sa-ntorci privirea,

Sa nu-i respecti tacerea si ridul si durerea,

Determinarea muta de-a fi tot cum a fost.

De se pravale lumea, de trupu-i e zbarcit,

De mai ca sta sa cada, sufletu-i tot la fel.

Ba mai frumos ai spune, caci poarta-adanc in el

Si vis, si doruri multe si amintirea celor pe care i-a iubit,

Sunt toti vii inca-n ea, caci i-au intrat in suflet

Si nici c-au mai iesit. Inima-i sta pe aripi, iar pe al ei schelet

Sunt flori de vis ce-ngana dulce-al victoriei cantec

Caci iata, au invins! Razbit-au ele dara, asa firave, mici

Prin piatra nemiloasa, umpland-o de culoare, ca viata-i fara frici…

De-mi pare ca-i mai mandra, acum c-a imbatranit…

 

Batrana doamna poarta in ochii ei cei miopi

Mii valuri ce trecut-au prin fata-i spre-infinit

Spre alte lumi ducand-o, in inima purtand-o…

Mii barci, mii de corabii cu-emotie salutand-o

Si-n vremea ei de glorie, cum o mai fac si azi

Cate catarge, panze, mii vise oglindit-a batranul ei obraz…

Plecand din port coboara infiorate capul

Cersind cu panze ude a ei incuviintare

Mandre la drum pornesc, cu binecuvantare

Iar cand se intorc din lume cu panze frematande

Ii cer o imbratisare. Indata ea le-o da, ca mama-unor copii,

Ferice sa ii vada, iata, din nou acasa, si, iata,  inca vii

Cate plecari, intoarceri, doruri si asteptari

In inima-i-s batande, in ochi i-s lacrimari…

Batrana doamna poarta pe-a ei mana osoasa

Inele vechi si taine, comoara cea ascunsa

De vechi, vestiti pirati, ce mult au mai curtat-o

La gat ea poarta cantec, si versuri in par poarta,

Iubiri din stravechi vremuri ii sunt margaritar

Straluce-n asfintituri  de-l cauti cu suflet clar

O lacrima iti pare ca i se-aprinde in zid

Cand soarele apune brazdandu-i inca-un rid

Dar noul rasarit pe chip i-aseaza tainic

Cu a sa blanda raza un alt suras sagalnic

Iar noaptea… cand in alai de stele

Pe bolta-ncet paseste a cerului regina

Batrana doamna exulta, tot chipu-i se lumina

Si fiinta-i parca torta. Straluce si danseaza

Deodata-ntinereste, cerul parca-l brazdeaza

Cu visu-i ce sclipeste…Orasul-l lumineaza…

Si portul, marea, totul, mai mult decat biet farul

Ce palpaie pierit o flacara calaie, o palida lumina

Cu totul pusa-n umbra de acest foc nebun…

Un foc nebun, maret, salbatec, de vis batran

Infipt adanc  in stanca. Batrana, scumpa-mi doamna

Deodata-ntinereste. Ca-n vremea ei cea buna,

Ce mandra straluceste …Si cat e de frumoasa!

Sfios de ea m-apropii si fac o plecaciune

Distinsa-si pleaca capul si–n taina-mi daruieste

Cu zambet enigmatic, tot crezul ei de-o viata…

Secretul ei cel mare, frumoasa ei poveste, vesnicul ei suras:

„Eterna tinerete e crezul intr-un vis….”

Lasă un comentariu

Filed under Sasha

Locuiesc intr-o pestera in stanca

Vecinii mei sunt copaci batrani, au cateva mii de ani
In fata casei mele e un golf cu apa verde ca smaraldul
Aici ma arunc flamanda de apa in fiecare dimineata
Tot aici inot goala in fiecare noapte.
( copacii ar veni si ei, dar au niste radacini infiorator de lungi
adanc infipte in pamant…
si mai sunt si batrani, nu se mai pot zbengui ca mine
asa ca ma privesc de la distanta, surad ingaduitori
sau intorc capul
cand goliciunea  mea ii face sa roseasca.
sunt pudici, milenarii mei vecini)
In schimb vin stelele sa inoate cu mine
Sau cate un nor grasut, alb si pufos care s-a incins ingrozitor in timpul zilei
( cand se arunca in apa sfaraie si iese fum
albicios, desigur)
Greierii canta cu foc, acompaniind haotic si dezlantuiti clipocitul valurilor
( lor li se pare ca functioneaza ca o orchestra perfecta
eu insa iti pot spune ca dirijorului lor ii place mult sa bea cateva pahare  in plus inainte de concert.
Si efectul este evident.
o sa razi, dar mie imi plac mai mult asa haotici. Iubesc lucrurile imperfecte)
Si cate-o pasare de noapte devine soprana pentru cateva clipe
( cam wanna-be si ea. Dar de-asta o iubesc!)
Ce imi face insa uneori noaptea este aparitia Lunii pline
(e unul dintre putinele  lucruri perfecte pe care le ador)
O privesc infiorata ( am pielea gainii) cum isi face aparitia tremuranda
( si totusi ata de sigura pe ea …- numai eu stiu ce-i in sufletul ei!)
 isi trimite cu un gest elegant  umbra sa se racoreasca
(aparent cu detasare…da, da, stiu eu…)
si o asteapta apoi cu infrigurare
sa urce apoi inapoi la ea
cu gustul sarat, cu amintire de val si cu sudoarea iubitului ei, Oceanul
pe care il iubeste platonic, de la distanta
desi stie ca niciodata nu vor putea fi impreuna
(dar nici cu un alt barbat nu poate fi!)
Alteori insa ( se intampla rar) ,
cand a trimis toate stelele la culcare si s-a asigurat ca nu o vede nimeni,
pentru cateva secunde isi lasa sufletul sa coboare
pe cer ramane doar o luna plina, fara viata, fara lumina, fara nici un fel de magie
in timp ce eu simt cum ma inunda o lumina incandescenta, fierbinte si in acelasi timp de gheata
si ma trec fiori nebuni
( mai degraba cutremure
-pe o scara de la 1 la 10 cam 1000)
Sunt eu si mult mai mult
Sunt om si nu mai sunt
Sunt goala, dar atat de plina
Si ard …si eman lumina…
Asa ca, iata-ma, in mijlocul unei povesti de iubire imposibile
pe care o biata muritoare ca mine o poate face
pentru cateva clipe
Posibila
O poveste in care probabil cea mai fericita sunt eu
cu sarutul patimas al lunii,
cu imbratisarea salbateca a oceanului
intalnindu-se …
in mine!
Da, in mine
-o biata muritoare cu casa intr-o pestera-
fac dragoste pentru cateva clipe
cei care, desi se iubesc nebuneste, nu se pot intalni niciodata.
( decat in noptile cu luna plina cand cate o muritoare ca mine se arunca goala in apa, flamanda de ocean)
Locuiesc intr-o pestera, in fata unui golf cu apa verde ca smaraldul
Si sunt probabil cel mai fericit muritor de pe pamant!
( iar uneori, in noptile cu luna plina, sunt, pentru cateva clipe,  probabil cel mai fericit nemuritor
Dar nimeni nu stie asta.
Doar tu si eu)

Lasă un comentariu

Filed under Sasha

Nimic nu moare…

Ca frunze pierinde pe drum,
Ca valuri tremurande ce tarmul nu-l mai ajung,
S-au dus, rand pe rand,
Versurile toate ce nu le-am mai scris.
Corabii plutinde pe mari ratacite,
Comori ingropate, ramase tainuite,
S-au pierdut, rand pe rand,
Cuvintele toate ce nu le-am rostit.
Flacari de-acum stinse…nimic n-au incalzit,
Fantani neaflate ce nici o sete n-au ostoit,
S-au irosit, rand pe rand,
Iubirile toate ce nu le-am trait.
Dar oare nu-i chiar frunza candva ratacita
Acuma colo sus? Intr-o stea renascuta?
Si valul n-o fi oare chiar si el inviat
In raza-ndrazneata ce-n inima-a intrat?
Corabia cea pierduta s-o-ntoarce in cant de ploaie,
Comoara va renaste in neascunsa floare
Flacara-nvia-va  in ochii-unui copil
Fantana fi-va si ea o lacrima de stil
In vreun poem, vreodata, vreo sete s-ostoiasca…
Asa or renaste poate, vreodata cine stie…..
Cum? Unde? Sub ce forma? Nu stiu.  Dar o sa vie…
Nescrisele trairi, in versuri neimpletite,
Cuvintele toate  ce n-au mai fost rostite,
Iubirile-mi toate ce nu fost traite….
(Sasha, iulie 2012)

Lasă un comentariu

Filed under Sasha

Umbra Umbrei…

Umbra umbrei urca-n mine
Ma uda, tot ea ma-usuca
Umple golul greu din vine
Si tot ea apoi goleste
Tot ce-i rau si tot ce-i bine.
Tot se duce- ce-i usor si ce e greu
Numai umbra, ea ramane…
Umbra umbrei unui Tu
Ce era atat de Eu.

Ma ustura, ma urzica
Ma ucide, ma invie
Ba ma taie, ba mangaie
Cand cu ura ea ma unge
Cand iubire-n mine umbla
Ca o umbra prin noroi…
Umbra-a umbrei unui Unu
Ce n-a vrut sa fie Doi.

Urca, urca, doare, urla
Si ma ustura, se umfla
Umezeste ochiul, gandul,
Gura, gatul si genunchiul
Umar, unghie si ureche
Inima si sufletu-mi.
Uda totul, spala totul, uragan turbat in mine
Cand urgie, cand doar unda
Ce prin unghere-unelteste…
Dar din mine nu se-urneste.

Ba-i uriasa, ba-i usoara
Ba-i urata, ba mi-e draga
Ba-mi vine a-o-mbratisa
Ba vreau doar s-o pot uita
Dar nu pot. E vie-n mine…
Umbra umbrei unui Nu
Ce n-a fost sa fie Da.

Uit de totul, uit de mine,
Doar pe ea, umbra nebuna
N-o pot arunca-n uitare
As zvarli-o, alunga-o, izgoni-o ca pe-o hoata
Dar se intoarce -n urma umbrei
Celei ce-i acum in mine, alta umbra….
Umbra umbrei unei umbre
Ce a fost candva un Tu.
Si era atat de Eu.

Se intoarce.
Si mai mare.
Mai turbata.
Mai nebuna si mai neagra.
Mai bine o las in mine.

(sasha, iulie 2012)

Lasă un comentariu

Filed under Sasha

Ardere-de-tot

(Poezie inchinata lui Valeriu Gafencu)

de Virgil Maxim

 

…Aici răsare-n mine o chilie
În care s-a sfinţit un pustnic blând…
Zidea virtuţi cereşti în trup plăpând
Şi-n ochi purta smerită bucurie…

De priveghere lungă – albă floare –
Se rezema cu fruntea de pervaz
Şi luna-i săruta sfinţit obraz
Când i-asculta cuvântul ca o boare:

„O, vino, rob rău, somnule, şi-mi poartă
Cu tine visul, peste unda moartă…,
Un ceas de vreme urcă-mă şuviţă
În Crama-Împărătească, rod-de-viţă!…”

De funia nădejdii viu s-agaţă
Şi-n rugăciune treaptă-naltă suie…,
Amiezile simţirilor descuie
Şi Îngerilor, iată-l, faţă-n faţă.

L-au îmbrăcat cu-a cerului armură…,
Cu neaua-înţelepciunii-apoi l-au nins
Purificându-i duhul, înadins,
Să fie-asemeni lor, chip şi măsură!…

Un înger a făcut un semn în cer!…
El vede Faţa lumii Nevăzute…,
Cuvintele aude…, nenăscute,
Cu inima topeşte vămi de ger!…

De câte ori pământul, fără splină,
Se duce, taur negru, rostogol,
De câte ori îl săgetează-n gol
Harapi cornuţi, mereu în nehodină?…

Un sul de carte-i cerul strâns cu nod
Şi ultim semn pământu-n alfabet…
Altarul Viu al Marelui Profet
Primeşte jertfa, Ardere-de-tot!…

În Rugăciunea-focului, adoarme…
Târziu, lumina candelei se stinge…
Un înger furişându-se-n chilie
Deasupra frunţii nimb subţire-i ninge!…
Vrăjmaşii gem la pragul lui pe coarne!…

Movilă-i stă nisipul lângă uşă…
A tot crescut rugina pe zăvor,
Uleiul a-nflorit într-un ulcior,
Dar trupu-i stă-n genunchi, deşi-i cenuşă…

Pe-o laviţă, alături, rânduite
Mai multe cărţi. Pe-o foaie, în Ceaslov,
Scrisese el sfinţitul lui hrisov
În patru rânduri, vorbe aurite:

„Să mă iertaţi, părinţilor, vă rog,
C-având puţină treabă azi cu Domnul
M-a biruit în rugăciune somnul
Şi v-am lăsat cenuşa mea, zălog…”

Dar, necrezând că-i mort cu-adevărat,
Cu mâna l-am atins peste veşminte…
Se risipi cenuşa lui fierbinte
Şi, sărutând-o…, am plâns îngândurat!?

Lasă un comentariu

Filed under Virgil Maxim

Cautare

Ea ii spuse…

„Te-am cautat din fumator in fumator

din barca in barca

din viata in viata

din zbor in zbor…”

Lasă un comentariu

Filed under Sasha

Fereastra Inchisa

Inchise fereastra.

Dar isi lasa sufletul in florile de lavanda.

Nu toate ferestrele inchise sunt cu adevarat inchise…

Lasă un comentariu

Filed under Sasha

In Insula Unde Caii Danseaza…

In insula unde caii danseaza
Cand picuri de ploaie se varsa din cer
Si valuri valseaza
Si pinii se indoaie
Romantici, tacuti, rezervati
Distinsi si cu clasa
Si stancile-mi pare c-apasa
Pamantul cu gratie
Si soarele tainic pe spate se lasa
Arzand de-a muririi betie
Tinut ca de-o mana
Iubinda, uitanda, tacanda, dansanda
Si florile canta facand piruete
Mii paseri aluneca-usor, parand si-ele bete
Si stelele freamata umede-n ceruri
Si vantul nebunul vuieste in goluri
Facand loc iubirii
Trairii
Doririi
De simplu, de farmec, de dor, de tacere
De-a fi,
Pur si simplu,
In insula unde caii danseaza…
-In Mine!

(sasha)

Lasă un comentariu

Filed under Sasha

Fata cu Sufletul Verde

Verde ca vantul din vetre
Ce bate ca sa destepte
Visele cele-adormite…
Vant ce vine sa dezmierde
Sufletele pustiite, lacrimile neivite…

Verde ca un cuib de vulturi
Agatat in colt de nouri
Ce se-ntinde ca s-apuce
Visu-n palme, sa-l hurduce

Verde ca un cant de floare
Ratacita-ntre izvoare
Ce-si cata cu disperare
Apa, rostul, dorul, cantul

Verde ca o cetatuie de brazi vajnici, indarjiti
Ce-ncapatanati se-nalta, prin furtuna si prin geruri
Sa-si atinga radacina ce-i asteapta sus, in ceruri

Verde ca o nemurire
Verde ca o indarjire
Verde ca un chip de dac
Verde, fara-de-fund lac
Verde ca un dor nespus
Sus, sus, sus, la munte sus
Verde, cerb cu stea in frunte
Verde de paduri carunte
Verde ca lacrima ierbii
Verde, taina-n lada zestrii
Verde ca o stea doinind
Verde, fecioara iubind
Verde ca o rugaciune
Verde ca o-nchinaciune
Verde ca visul bunicii
Verde, ca tacerea luncii
Ca o lupta de haiduc,
Ce-ascunde comoara-n nuc
Ca o stanca, ca o hora
Ca iubirea cea de sora
Ca un cantec lin de fluier
Ca al vanturilor suier
Ca un fulger, ca o rana
De ostas cazut, de mama
Ce si-a pierdut toti copiii
In razboiul neiubirii…

Verde ca temnita rea
Ce-a-nghitit durerea grea
Si-a facut-o vers de foc
Scara-n cer spre tainic loc
Fara ceas si fara moarte
Fara lacrimi, hat departe…

Verde, pasare maiastra
A iobagului mireasa
Verde, verde miorita
Verde, batrana troita
Verde, cumpana straveche pe a satului ulita

Verde ca o zi de coasa
Verde verde ca un clopot
Ca al ploii vrednic ropot
Verde, paunas din codrii
Verde, ca sarutul sortii
Verde, ca nunta padurii
Verde, fiorul iubirii
Verde, stanca cea viteaza
Verde, voinic ce cuteaza
Verde, -a raiului samanta
Verde, vesnica credinta
Verde-al mosului meu strai
Verde, al lunelor nou crai
Verde ca foamea de sens
Verde ca stana din ses
Verde al valurilor voal
Verde al visurilor val
Verde al vanturilor vuiet
Vijeliilor rasunet
Verde al veseliei umblet
Verde vant de primavara
De Vița de vie scara
Ce din ceruri se coboara
Verde-de bucium strigare
Verde jertfa ce nu moare
Verde-al paserilor zbor
Verde-ntins, manos ogor
Verde, verde, vis pe ram
Ca privirea de cioban
Ca mandria de roman
Verde, tel de capitan
Verde, oftatul de cainta
Verde, dor de biruinta
Verde, mugur de lumina
Lina, calda, ce alina…

Verde verde-n suflet sunt
Insa trupul mi-e doar lut
Lut greoi si pacatos
Lenes si neputincios
Slab si tare-anevoios
Negru, amar si plin de pofte
-mi trage sufletul in jos
Mi-l incaleca, -l usuca
Ofilindu-l mi-l arunca
Spre-ntuneric, spre prapastii
Sa-mi transforme brazii in trestii
Si Cuvintele in tacere
Credinta-n biata temere
Amintirile-n uitare
Lupta intr-o renuntare.
Trup de lut, tina plapanda
In adancuri ma scufunda,
Si ma trage spre pieire,
Nemurire spre murire,
Verdele crud sa mi-l faca
Biata umbra de naluca
Ratacinda, neagra, goala
Tremuranda, slaba, amara…

Lut nebun, cum uiti tu oare
Ca-s fata cu suflet verde?
Tu- l apui, el iar rasare
De-l ingenunchi se inalta si mai tare.
Tot mai tare Inspre soare
Lupta, cere, spera, crede
Nadejdea-n veci n-o pierde
Nu se-ndoaie, nu se vinde
Nu, ramane pururi verde…

Verde ca vantul din vetre
Ce bate ca sa destepte
Visele cele-adormite
Vant ce vine sa dezmierde
Sufletele pustiite, lacrimile neivite…

(Sasha)

Lasă un comentariu

Filed under Sasha

Fata Fara Nume

Locuieste intr-un orasel mic, fara nume,
pe o straduta fara nume,
intr-o camera mica, fara numar, cu lavanda la fereastra.
In fiecare dimineata isi bea cafeaua in portul fara nume,
citind ziarul fara nume,
privind barcutele fara nume ce plutesc pe ape, prin fata ei.
Scrie o carte fara nume
Iubeste un baiat fara nume
Si surade tutoror oamenilor fara nume pe care ii intalneste.
E atat de fericita in lumea ei fara nume!
Si nici macar nu banuieste ca ceea ce simte are un nume
Daca ar stii, poate nici nu ar mai fi fericita
Ci ar inventa o gramada de nume
Care n-ar face decat
sa o impiedice
sa isi traiasca ,
pur si simplu,
fericirea.
(sasha)

Un comentariu

Filed under Sasha