Ma-nfig precum cladirea cea batrana
Darapanata, fara usi sau geamuri
In visu-n care m-am cladit
Precum se-nfige ea in stanca…
Si tot ca ea ma-nalt spre ceruri
Privind in zari, la asfintit.
E aroganta, -nversunata, parand de neclintit
Ca o batrana doamna de prin lumea buna
Imi pare chiar putin nebuna…
Ea nu stie c-a-mbatranit?
Ca nu mai e ce-a fost odata
Ca zidu-i plin de crapaturi?
Ca tencuiala-i sta sa cada?
Ca goala-i de brizbriz
Si stirba e de geamuri?
Dar ei nu-i pasa. Semeata-ndreapta capul
Si ronghiul ei de trup. Sta dreapta, dreapta, dreapta
Si n-ai cum s-o ignori. Nu poti sa-ntorci privirea,
Sa nu-i respecti tacerea si ridul si durerea,
Determinarea muta de-a fi tot cum a fost.
De se pravale lumea, de trupu-i e zbarcit,
De mai ca sta sa cada, sufletu-i tot la fel.
Ba mai frumos ai spune, caci poarta-adanc in el
Si vis, si doruri multe si amintirea celor pe care i-a iubit,
Sunt toti vii inca-n ea, caci i-au intrat in suflet
Si nici c-au mai iesit. Inima-i sta pe aripi, iar pe al ei schelet
Sunt flori de vis ce-ngana dulce-al victoriei cantec
Caci iata, au invins! Razbit-au ele dara, asa firave, mici
Prin piatra nemiloasa, umpland-o de culoare, ca viata-i fara frici…
De-mi pare ca-i mai mandra, acum c-a imbatranit…
Batrana doamna poarta in ochii ei cei miopi
Mii valuri ce trecut-au prin fata-i spre-infinit
Spre alte lumi ducand-o, in inima purtand-o…
Mii barci, mii de corabii cu-emotie salutand-o
Si-n vremea ei de glorie, cum o mai fac si azi
Cate catarge, panze, mii vise oglindit-a batranul ei obraz…
Plecand din port coboara infiorate capul
Cersind cu panze ude a ei incuviintare
Mandre la drum pornesc, cu binecuvantare
Iar cand se intorc din lume cu panze frematande
Ii cer o imbratisare. Indata ea le-o da, ca mama-unor copii,
Ferice sa ii vada, iata, din nou acasa, si, iata, inca vii
Cate plecari, intoarceri, doruri si asteptari
In inima-i-s batande, in ochi i-s lacrimari…
Batrana doamna poarta pe-a ei mana osoasa
Inele vechi si taine, comoara cea ascunsa
De vechi, vestiti pirati, ce mult au mai curtat-o
La gat ea poarta cantec, si versuri in par poarta,
Iubiri din stravechi vremuri ii sunt margaritar
Straluce-n asfintituri de-l cauti cu suflet clar
O lacrima iti pare ca i se-aprinde in zid
Cand soarele apune brazdandu-i inca-un rid
Dar noul rasarit pe chip i-aseaza tainic
Cu a sa blanda raza un alt suras sagalnic
Iar noaptea… cand in alai de stele
Pe bolta-ncet paseste a cerului regina
Batrana doamna exulta, tot chipu-i se lumina
Si fiinta-i parca torta. Straluce si danseaza
Deodata-ntinereste, cerul parca-l brazdeaza
Cu visu-i ce sclipeste…Orasul-l lumineaza…
Si portul, marea, totul, mai mult decat biet farul
Ce palpaie pierit o flacara calaie, o palida lumina
Cu totul pusa-n umbra de acest foc nebun…
Un foc nebun, maret, salbatec, de vis batran
Infipt adanc in stanca. Batrana, scumpa-mi doamna
Deodata-ntinereste. Ca-n vremea ei cea buna,
Ce mandra straluceste …Si cat e de frumoasa!
Sfios de ea m-apropii si fac o plecaciune
Distinsa-si pleaca capul si–n taina-mi daruieste
Cu zambet enigmatic, tot crezul ei de-o viata…
Secretul ei cel mare, frumoasa ei poveste, vesnicul ei suras:
„Eterna tinerete e crezul intr-un vis….”
Magazin de Poezie 