Vecinii mei sunt copaci batrani, au cateva mii de ani
In fata casei mele e un golf cu apa verde ca smaraldul
Aici ma arunc flamanda de apa in fiecare dimineata
Tot aici inot goala in fiecare noapte.
( copacii ar veni si ei, dar au niste radacini infiorator de lungi
adanc infipte in pamant…
si mai sunt si batrani, nu se mai pot zbengui ca mine
asa ca ma privesc de la distanta, surad ingaduitori
sau intorc capul
cand goliciunea mea ii face sa roseasca.
sunt pudici, milenarii mei vecini)
In schimb vin stelele sa inoate cu mine
Sau cate un nor grasut, alb si pufos care s-a incins ingrozitor in timpul zilei
( cand se arunca in apa sfaraie si iese fum
albicios, desigur)
Greierii canta cu foc, acompaniind haotic si dezlantuiti clipocitul valurilor
( lor li se pare ca functioneaza ca o orchestra perfecta
eu insa iti pot spune ca dirijorului lor ii place mult sa bea cateva pahare in plus inainte de concert.
Si efectul este evident.
o sa razi, dar mie imi plac mai mult asa haotici. Iubesc lucrurile imperfecte)
Si cate-o pasare de noapte devine soprana pentru cateva clipe
( cam wanna-be si ea. Dar de-asta o iubesc!)
Ce imi face insa uneori noaptea este aparitia Lunii pline
(e unul dintre putinele lucruri perfecte pe care le ador)
O privesc infiorata ( am pielea gainii) cum isi face aparitia tremuranda
( si totusi ata de sigura pe ea …- numai eu stiu ce-i in sufletul ei!)
isi trimite cu un gest elegant umbra sa se racoreasca
(aparent cu detasare…da, da, stiu eu…)
si o asteapta apoi cu infrigurare
sa urce apoi inapoi la ea
cu gustul sarat, cu amintire de val si cu sudoarea iubitului ei, Oceanul
pe care il iubeste platonic, de la distanta
desi stie ca niciodata nu vor putea fi impreuna
(dar nici cu un alt barbat nu poate fi!)
Alteori insa ( se intampla rar) ,
cand a trimis toate stelele la culcare si s-a asigurat ca nu o vede nimeni,
pentru cateva secunde isi lasa sufletul sa coboare
pe cer ramane doar o luna plina, fara viata, fara lumina, fara nici un fel de magie
in timp ce eu simt cum ma inunda o lumina incandescenta, fierbinte si in acelasi timp de gheata
si ma trec fiori nebuni
( mai degraba cutremure
-pe o scara de la 1 la 10 cam 1000)
Sunt eu si mult mai mult
Sunt om si nu mai sunt
Sunt goala, dar atat de plina
Si ard …si eman lumina…
Asa ca, iata-ma, in mijlocul unei povesti de iubire imposibile
pe care o biata muritoare ca mine o poate face
pentru cateva clipe
Posibila
O poveste in care probabil cea mai fericita sunt eu
cu sarutul patimas al lunii,
cu imbratisarea salbateca a oceanului
intalnindu-se …
in mine!
Da, in mine
-o biata muritoare cu casa intr-o pestera-
fac dragoste pentru cateva clipe
cei care, desi se iubesc nebuneste, nu se pot intalni niciodata.
( decat in noptile cu luna plina cand cate o muritoare ca mine se arunca goala in apa, flamanda de ocean)
Locuiesc intr-o pestera, in fata unui golf cu apa verde ca smaraldul
Si sunt probabil cel mai fericit muritor de pe pamant!
( iar uneori, in noptile cu luna plina, sunt, pentru cateva clipe, probabil cel mai fericit nemuritor
Dar nimeni nu stie asta.
Doar tu si eu)
Magazin de Poezie 